Ţi-aduci aminte când eram copii,
Cum ne ţinea pe braţele ei luna,
Mâinile tale vindecă, nu ştii?
Aşa îmi spui mereu şi-ntotdeauna.
Când ele îţi alunecă încet
Pe fruntea ta, pe gânduri şi pe toate,
Mâinile acestea de Poet,
Te vindecă, iubito, de păcate.
Nu le strivi acum la pieptul tău,
Ca mugurii, aşa sunt de plăpânde,
De n-or mai fi o să îţi pară rău,
N-o să mai ai de cine te ascunde...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu