joi, 25 octombrie 2012

Octombrie de Elena Valeria Ciura

Un şoim se lasă peste recea stâncă-
Tăria clonţului sculptează-n vânt
Vorbe aduse-n seara răcoroasă ,

De El şi Ea , uniţi prin legământ.

Respiră iarba crudă urma–n brumă
Castane se rostogolesc, parcă plângând,
Şi nimeni nu-i pe-proape să le spună
Ce au pierdut, negându-se în gând..

Frumos se întreceau soptite vorbe
În urma paşilor zburaţi prin luncă,
Dar înspre seară , zvonul în cernire
Dezvăluie ce simte inima-i năucă.

Nu -nţelegea clipa de vis, lăsată ca răsplată
Îşi îmbrăcase sufletu-n iluzii-
Şi a ales să fie Ea sacrificată
Iar El rămas-a-n veşnice confuzii...

25 oct 2012-10-25

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu