întindeam durerea până la lună și înapoi
mă vroia
ardea
așteptam să mă întrebi
dacă mi frig
să-mi învelești umărul
cenușiul cordului
zâmbesc
durerea o adopt ca stindard al supraviețuirii
al respirației
al gândului întors veșnic spre lobul urechii stângi
acolo rătăcesc carnea vie a cordului
iar și iar
…nu simți
zei dictează
cine se pricopseste cu un pled rupt
cât să-i ajungă colțurile
mâini îmbrățișate
tare mult mi-am dorit să ajung în amintirea ta
să-mi iubești pașii
cu durerea unui munte în cădere
iubește dorul
iubește amintirea
în nodul ei stau răstignită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu